Articole


Anxietatea în context: Posibilităţile terapiei familiale sistemice în abordarea anxietăţii la copii şi adolescenţi
 Simpozionul Naţional Anxietatea, Bucureşti, Secţiunea Psihoterapia la copil şi adolescent, 28-29 noiembrie 1998

dr. Kónya Zoltán

Prima parte a lucrării prezintă pe scurt modul în care terapia de familie sistemică interpretează şi evaluează simptomele anxioase la copil şi posibilităţile intervenţiei terapeutice prin această metodă. Partea doua se referă la experienţa clinică proprie în acest domeniu, respectiv la contextul activităţii psihoterapeutice.
 
Contextul familal, respectiv sistemul uman mai larg din care face parte copilul sau adolescentul, reprezintă factori importanţi în etiologia diferitelor stări anxioase la aceste vârste, având în acelaşi timp repercusiuni importante asupra relaţiilor interpersonale: de exemplu. fobiile simple, prin evitarea stimulului temut, pot interfera cu activităţile de zi cu zi iar fobiile sociale pot duce la o izolare socială completă. Intervenţia psihoterapeutică la nivelul relaţiilor interpersonale, având la baza ei modul de găndire sistemică, reprezintă astfel o componentă esenţială a programelor complexe de tratament utilizate în stările anxioase.

Principul care stă la baza interpretării sistemice a anxietăţii este că ideile şi comportamentele legate de anxietate sunt evocate, modelate şi întărite de membrii de familie ai pacientului. Câteva exemple de idei familiale care pot promova anxietatea: “O situaţie ambiguă trebuie interpretată din start ca fiind periculoasă”; “Viitorul, probabil, comportă multe hazarduri”; “Afecţiunile minore reflectă existenţa unor îmbolnăviri grave” sau “Testarea validităţii acestor afirmaţii este periculoasă”. Copiii aud aceste afirmaţii şi observă felul în care persoanele semnificative din viaţa lor se comportă în conformitate cu ele (de ex. evită situaţiile temute). În timp, copiii internalizează aceste idei şi îşi dezvoltă un sistem personal de idei, impregnat cu imaginea pericolului. Este important şi rolul unor tranziţii majore în ciclul de viaţă familială (începerea şcolii sau naşterea unui frăţior), respectiv a unor evenimente familiale traumatizante (îmbolnăvire, deces), care sunt interpretate de copil drept ameninţări la adresa integrităţii sale personale. Pot exista, de asemenea, unele modele de interacţiune familială care întăresc anxietatea: de exemplu, acceptarea de către familie a evitării ca o strategie legitimă de coping din partea copilului. Rolul terapiei de familie în asemenea situaţii este de a schimba cultura familială caracterizată prin augmentarea pericolului şi de a interveni la nivelul modelelor interacţionale care menţin anxietatea, învăţând pârinţii să-şi ajute copilul în rezolvarea problemei. În unele cazuri (de ex. refuz şcolar legat de anxietatea de separare) poate fi necesară includerea în terapie a sistemului uman mai larg (pedagogi, colegi de clasă).

În cadrul fundaţiei Agape pentru Ocrotirea Vieţii din Cluj în toamna anului 1997 s-a iniţiat un serviciu permanent de terapie familială (“Centrul de terapie familială”). Membrii echipei de terapeuţi (medici şi psihologi) s-au format în terapia de familie începând din 1994, sub îndrumarea a doi terapeuţi formatori din Irlanda, Colette Richardson şi Patrick Sweeney. Familiile se prezintă din propria iniţiativă sau, mai frecvent, sunt trimise de diverşi specialişti: prin proiectul “Sănătatea copiilor în context”, lansat în 1 septembrie 1998 şi finanţat de Fundaţia pentru o Societate Deschisă, încercăm să dezvoltăm legături de colaborare cu medicii de familie clujeni în interesul unei abordări terapeutice cât mai complexe a diferitelor probleme prezentate de copii. La şedinţele terapeutice participă, pe cât posibil, toţi membrii familiei şi unul sau mai mulţi terapeuţi. Durata  şedinţei variază în general între 60 şi 90 de minute. Numărul şedinţelor este de obicei între 1 şi 6, dar nu depăşeşte 10. Supervizarea este asigurată actualmente de formatorii irlandezi.

Manifestările anxioase prezentate de copii au variat de la anxietate generalizată până la anxietatea acută legată însăşi de participarea la şedinţa terapeutică. Un copil în vârstă de 7 ani, a fost adus la terapie pentru ticuri, apariţia cărora s-a corelat cu divorţul părinţilor şi cu starea de anxietate legată de această schimbare majoră, imprevizibilă, în ciclul vieţii familiale. La sfârşitul şedinţei de evaluare toţi membrii de familie au fost întrebaţi despre aşteptările lor faţă de participarea la terapie, respectiv temerile lor legate de ea. Copilul ne-a relatat că şi-a închipuit terapia de familie ca şi ceva unde se dau injecţii.  În asemenea situaţii anumiţi factori terapeutici nespecifici, cum ar fi ţinuta şi căldura omenească a terapeutului, atmosfera generală a camerei sau alegerea grijulie a cuvintelor au importanţă deosebită. Prin aceştia se creează un mediu terapeutic care sugerează încredere şi siguranţă, unde familia se simte binevenită şi înţeleasă, iar anxietatea legată de actul terapeutic dispare progresiv. Copiii de toate vârstele sunt bineveniţi la şedinţe. Celor mai mici se oferă jucării, iar copiii mai mari pot participa în dialog sau, eventual, aleg alternativa desenatului. Chiar dacă copiii nu participă în mod activ la conversaţie, posibilitatea observării modelelor de interacţiune între ei şi părinţii lor ne oferă informaţii valoroase despre dinamica sistemului familial.

Abordarea cazurilor a presupus o evaluare atentă a sistemelor de idei ale familiei referitoare la pericole, eşec, etc. care au potenţialul de a crea  anxietate în  copil şi a modelelor de interacţiune care menţin atât ideile anxioase ale copilului cât şi strategia dezadaptativă de coping, de evitare a stimulului care provoacă anxietate. Am încercat să încurajăm părinţii în crearea unor oportunităţi pentru  copil de a-şi dezvolta abilitatea de a face faţă obiectului temut  (sau situaţiei temute) şi de a-l controla. Terapia de familie a fost de asemenea benefică în cazul în care părinţii înşişi erau anxioşi, depresivi sau se confruntau cu probleme personale sau interpersonale, dar tindeau să evite rezolvarea acestora, concentrând asupra simptomului copilului şi contribuind, inconştient, la menţinerea anxietăţii acestuia.




» Anxietatea în context: Posibilităţile terapiei familiale sistemice în abordarea anxietăţii la copii şi adolescenţi
 Simpozionul Naţional Anxietatea, Bucureşti, Secţiunea Psihoterapia la copil şi adolescent, 28-29 noiembrie 1998

» Abordarea dificultăţilor psihologice asociate consumului de substanţe prin programul terapeutic NEST
 Conferinţa Naţională Antidrog cu participare internaţională, ediţia a II-a, Cluj, 7-8 octombrie 2005

>> Despre noi

>> Despre psihoterapie

>> Întrebări si răspunsuri

>> Întrebări frecvente

>> Articole

© Fundaţia Agape pentru Ocrotirea Vieţii